Hărţuirea stradală (catcallingul) ca formă de violenţă de gen
Rigorile de interpretare a textelor (normelor) juridice din perspectiva CtEDO
Dimensiunea juridică a reţinerii contravenţionale, precum şi a reţinerii în materia procesual penală
Răspunderea contravenţională pentru ultragierea funcţionarului public cu statut special al poliţiei în timpul combaterii criminalităţii rurale
Rolul poliției în diminuarea sau eliminarea factorilor determinanți ai riscului victimal
Investigații etimologice asupra componentelor lobbyismului
Unele reflecţii teoretico-practice privind infracţiunea de organizare a migraţiei ilegale
Echipe comune de investigaţii – formă a asistenţei juridice internaţionale în materie penală
Protecția consumatorilor în cazul creditului ipotecar prin prisma directivelor Uniunii Europene
Influenţa jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie în dezvoltarea dreptului european al mediului
Corelaţia dintre inteligenţa emoţională şi trăsăturile comunicaţionale în asigurarea ordinii de drept
Perspectiva consacrării caracterului obiectiv pentru răspunderea contravențională și penală pentru daunele cauzate regnului animal