Unele aspecte ale consacrării principiului prezumţiei vinovăției în cauzele ce privesc contravențiile de mediu
Aplicarea cunoștințelor speciale pentru detectarea comportamentului simulat la cercetarea spionajului economic și industrial
Prevenirea criminalității feminine prin măsuri de corijare şi reeducare a femeilor condamnate la pedeapsa cu închisoare
Măsurile speciale de prevenire a criminalităţii violente
Huliganismul săvârşit cu aplicarea violenţei asupra persoanelor sau cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe: tratări doctrinare şi propuneri de lege-ferenda
Principiile statului de drept și activitatea specială de investigații: impact, efecte și repercusiuni practice
Răspunderea penală a minorului în unele state ex-sovietice
Obiectul material al infracțiunii de purtare, păstrare, procurare, fabricare, reparare, sustragere sau comercializare ilegală a armelor şi munițiilor
Premise istorice privind apariţia şi dezvoltarea fenomenului circulaţiei ilegale a armamentului, explozivelor şi a substanţelor radioactive
Aspecte generale privind competenţa organului de urmărire penală al Serviciului Vamal
Răspunderea penală a participanților
Temeiurile de dispunere a investigaţiei sub acoperire